Albastru și migrena

1 – 2 minute
wooden drawing mannequin on blue background

În același cartier, lângă Gri, locuiește Albastru.

E o dimineață însorită de vară. Albastru se trezește ca de obicei când aude alarma ceasului. Avusese până acum o săptămână grea și încărcată, iar astăzi își propusese să se ocupe de rearanjarea mobilei. Nu de alta, dar de ceva timp îi stătea gândul la asta.

                Zis și făcut. După ritualul de dimineață, Albastru se apucă de mutat mobila prin casă: un dulap, un pat, două servante, o masă. Albastru privi cu mulțumire la camera rearanjată când, din senin, o pârdalnică de durere îi pocni o parte a capului.

                Dar nu o durere de aceea simplă și elegantă, care știe să fie subtilă, ci o durere hotărâtă cu orice preț să se facă auzită. Parcă cele două statui din turnul San Marco și-ar fi mutat reședința în capul său, cu tot cu clopot și ciocane și, neavând altceva mai bun de făcut, anunțau ora exactă!

                Ce le-ar mai fi trimis înapoi, la apa și gondolele lor, dar parcă și Albastru era pe o gondolă care plutea nu pe canalele liniștite, ci pe o mare învolburată, de aceea care te zvârle în toate părțile de îți face stomacul să danseze.

                Albastru se așeză în pat, dar astăzi parcă și soarele strălucește așa cum nu mai strălucise de când era, iar din parcul de vizavi păsărelele își fac cunoscute gândurile cu trâmbițe.  

                Deja văzuse scena asta de multe ori, nu era nimic nou.

                Telefonul zbârnâi, iar Albastru răspunse. Da, numai de ieșit în oraș și văzut nu știu ce magazine se simțea în stare acum!  

Și Albastru începu să se întrebe: ”Ce o să spună dacă zic iar că nu pot să merg?”

…și orchestra se mută de la Gri la Albastru…

               Drag cititor, aceasta poate fi o parte dintr-o poveste reală. Dincolo de diagnostic stă un om, care merită ascultat, nu doar auzit.

                                                                     Cu respect pentru tine, Albastru,

                                                                               Psiholog Crinela Mocean 

Descoperă mai multe la Suflete Vii

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura