În același cartier, lângă Verde, locuiește Alb.
Este o după-masă ploioasă de primăvară. Alb se întoarce acasă, la volanul mașinii. Cu ochii la drum, că vede greu de la ploaie și nici vederea nu îi mai este ca odinioară, ascultă o melodie la radio. Multitudine de gânduri dau năvală.
Îi apare în față momentul diagnosticului, dar cam vag. Oare cât timp o fi trecut? Nici nu își mai amintește de când are diabet. Parcă a trecut un secol de atunci.
Ce își amintește, e că a simțit un amestec de sentimente; nu mai știe de care, dar parcă aveau forța lui Hercule.
Și de atunci, zi de zi înțepat în deget, măsurat glicemia, făcut injecția cu insulină, luat medicația prescrisă, ales alimentele pe care le mănâncă. Alb are și o agendă în care trece zilnic nivelul glicemiei de mai multe ori pe zi și orele la care a luat tratamentul.
Cu ochii la drum și cu gândurile depănându-se, Alb ajunse acasă, unde urma o petrecere aniversară.
A și uitat de ea, dar mâncarea separată de pe masă îi reaminti.
Nu se uită bine la mâncare, că năvăliră alte gânduri: bine că s-a gândit cineva să prepare mâncare separată, doar destul de des are discuții pe tema asta acasă, cu colegii sau când iese în oraș.
Ca să nu mai zică de orele fixe la care ia mesele, astea greu se nimeresc cu ale colegilor sau cu a celor de acasă.
Sau de întâlnirile dinainte stabilite cu tratamentele. Astea câteodată par spini mărunței, iar alteori parcă sunt săgeți trase cu arcul de Artemis.
Cu mâncarea să zicem că se descurcă, dar îi este poftă de o felie de tort.
Și dacă ar mânca, măcar puțin? La tort nu s-a gândit nimeni să îi facă separat.
Păi, na, altă grijă nici nu aveau decât să mai facă și tort separat!
Alb începu să se gândească: ”Oare cei din jurul meu înțeleg cum mă simt eu?”, ”Dar ei ce gândesc despre mine?”, ”Cum să le explic mai bine ce simt eu?”, ”Ce să fac ca să mă înțeleg mai bine cu ei?” ”Cum să mă descurc mai bine cu boala asta?”
…și orchestra se mută de la Verde la Alb…
Drag cititor, aceasta poate fi o parte dintr-o poveste reală. Dincolo de diagnostic stă un om, care merită ascultat, nu doar auzit.
Cu respect pentru tine, Alb,
Psiholog Crinela Mocean